Cezar, un artist care promite mult, lucrează bine și conștiincios în studioul de înregistrări așa că urmează o perioadă intensă pentru el. Cezar va scoate piesă după piesă, în colaborare cu Qwen Records și Manele Fever, și e pus pe mega petrecere. Artistul lansează azi o melodie care promite să fie sufletul petrecerii, “Una, două, trei sau patru” și să “încingă” la maxim distracția. Numai potrivită pentru tinerii din ziua de azi!
“ “Una, două, trei sau patru” este o melodie de petrecere, distracție și tot ce înseamnă voie bună. Piesa este dedicată atât tinerilor, cât și tuturor oamenilor, care indiferent de vârstă, au sufletul tânăr și își trăiesc viața la maxim. Pot spune că melodia asta mă reprezintă foarte mult și este foarte apropiată de stilul meu de viață, dar și de cel al tinerilor din ziua de azi. Cred și sper că “Una, două, trei sau patru” va fi un HIT și va deveni un imn al petrecerilor, grătarelor și nopților târzii cu prietenii”, am aflat direct de la Cezar. Stay tuned pentru că mai urmează și alte piese de-ale lui!







