Johny Romano lansează o piesă de mega distracție, în colaborare cu Hood Famous, “E Mult, E Greu!”. Melodia e fix ce trebuie pentru a fi ascultată la o petrecere pentru că imediat încinge atmosfera. E vorba de mult talent și despre darul cu care artistul a fost binecuvântat, acela de a cânta și a bucura sufletele oamenilor care l-au îndrăgit de la primele acorduri.
“E Mult, E Greu!” este o piesă care beneficiază și de un videoclip frumos și antrenant regizat de Cristi Roman.
“Să ai haz și talent e o artă / Nu se învață / Nu se arată”, cântă Johny Romano în noua sa piesă, “E mult, e greu”, care recunoaște că a fost înzestrat cu mult talent de la părinții săi dar și de la Dumnezeu care i-a îndreptat pașii în viață.
“Mă bucur mult să vă prezint piesa “E Mult, E Greu!” deoarece aceasta semnifică un punct schimbător pentru mine, o libertate și o lejeritate în a face muzică, pe care înainte nu o aveam. Îmi doream de mult să fac o piesă mai simplă, mai distractivă fără să fiu încurcat de către egoul sau anxietatea artistică. Îmi doream să fac o piesă pe care să joace și părinții mei, și nepoții mei, cât și familiile prietenilor mei. Este o piesă mai aproape de casă, mai aproape de casa mea”, spune talentatul artist Johny Romano care vine cu multe surprize și colaborări în această vară.
“În această vară am pregătit mai multe colaborări în stiluri muzicale complet diferite. De la raggaeton, dance, până la trap sau chiar supertrap. Am colaborat cu niște artiști pe care îi respect și îi admir din tot sufletul. Acestă vară este pentru mine plină de entuziasm și nerăbdare pentru că urmează să prezint oamenilor ceva mai personal și mai matur muzical în materie de piese și spectacol. Am pregătit un set la care țin foarte mult pentru festivaluri. Un set mult mai bine pus la punct și controlat decât în orice altă perioadă. Sper să vă bucure, să vă distreze și să vă inspire această porțiune a artei mele. Să aveți o vara minunată!”, mai povestește Johny Romano despre planurile sale din această vară, care nu sunt deloc puține.







